O întrebare și câteva recomandări

sursa: pikrepo

E o duminică ploioasă de aprilie. În mod normal nu aș fi scris nimic, aș fi lenevit, dar parcă este ceva care nu mă lasă să nu mai arunc câteva cuvinte pe blog. Articolul de azi nu are o tematică anume, ci mai degrabă se vrea un soi de memento, dar conține și o chestiune pe care am observat-o și vreau să o împărtășesc cu prietenii mei bloggeri. Voi porni de aici, ca să nu uit ideea.

Eu obișnuiesc ca, din când în când, să mă folosesc de funcția reblog pentru a readuce în atenție articole mai vechi, de pe vremea când aveam mai puțini urmăritori. În mod sigur ați mai văzut astfel de articole repostate la mine și am avut prilejul să constat că sunt destui cei care au reacționat la ele, findca nu pot să am pretenția ca lumea care mă citește în prezent să scotocească în arhivele blogului după tot ce am scris eu vreodată, însă ar putea găsi interesante unele dintre aceste articole mai vechi. Le mai strecor din când în când, în zilele dintre postări, unii le citesc pentru prima oară astfel, alții își amintesc de ele, plus că aduc trafic extra în aceste zile. Am observat însă că, printre bloggerii români, sunt destul de puțini cei care folosesc funcția reblog pentru postările lor, ba chiar și pentru postările altora. Mă refer la cei pe care îi urmăresc eu, de pe subdomeniu, ca mine. Sau la cei care au trecut pe domeniul propriu între timp, însă la timpurile dinainte de aceasta, când erau încă pe subdomeniu. La bloggerii străini însă, am remarcat că se folosește într-o proporție mai mare.

V-am explicat de ce apelez eu la reblog postări proprii, din când în când. E adevărat că o postare de acest tip încarcă din spațiul aferent blogului, dar poate fi ștearsă ulterior, dacă și când acest lucru se dovedește o problemă.

Așadar, există vreun motiv pentru care nu apelați la reblog? Dăunează SEO? Aș fi interesată să aflu.

În plus, există un număr de bloggeri pe care îi urmăresc, care au pauze destul de mari între postări. Mie chiar mi-ar plăcea să recicleze, sub o formă sau alta, anumite articole mai vechi, mai ales cele legate de cărți.

Acum, că tot am abordat tema aceasta, mai folosesc o modalitate de a aduce în atenție recomandări de acum o vreme, este cea pe care o voi utiliza și azi. Așadar, în anii trecuți, în aceste zile, scriam despre următoarele cărți:

Marat, de Natașa Alina Culea – o carte romantică care mi-a plăcut mult. Mă tem că eu nu excelez la capitolul romantism, însă sunt povești unde am descoperit o latură aparte a acestuia, iar Marat e una dintre ele. Povestea unei tinere care, din lipsă de maturitate, trece pe lângă marea ei iubire meteoric, nereușind însă să îl uite de-a lungul anilor pe cel care i-a dăruit cele mai intense emoții din viață și pe care nu a îndrăznit să îl accepte.

La drum cu mătușă-mea, de Graham Greene – o carte cu un umor eminamente britanic, conține aventurile unui burlac trecut de 50 de ani, a cărui viață este dată total peste cap de mătușa Augusta, o bătrânică-gangster care reușește să îi zguduie din temelii tabieturile și stilul posac.

Namaste, un roman de aventuri spirituale în India, de Sega – acest roman-confesiune prezintă aventurile autorului, hotărât să încerce o experiență spirituală inedită tocmai în India, la ashramul dedicat lui Osho din Pune.

Ați citit aceste cărți între timp? Aștept cu interes răspunsurile voastre, atât la chestiunea cu reblogul, cât și la întrebarea de mai sus.

Alte evenimente datate 4 aprilie, în afara fabulosului conținut de pe A Drop of Inspiration:

1920 – are premiera primul film de animație românesc, Păcală în lună;

1147 – are loc prima atestare istorică a Moscovei;

1581 – navigatorul Francis Drake a fost înnobilat de regina Elisabeta I, după încheierea călătoriei în jurul lumii.

Duminică plăcută tuturor!

 

19 thoughts on “O întrebare și câteva recomandări

  1. Eu aud prima oară acum de funcția reblog și, ca să zîmbesc, cred că e vina wp, că nu mi le bagă sub ochi, ca fb (din care, apropo, am început să șterg masiv bazaconii) … 🙂
    Nu le-am citit, dar comentariul la Marat m-a uns pe suflet 😀 (din motive literare personale!). Și îmi place și numele; deși e ciudat, sună bine 🙂

    Liked by 2 people

    • Eu am butonul acesta in stanga celui de like. Il vad si la tine pe pagina, se numeste republicare. Cat despre Marat, el provine din Caucaz, de unde numele atipic pentru un rus. Multumesc mult pentru raspuns si o duminica placuta! ❤

      Liked by 1 person

  2. Eu dau reblog destul de des, mai rar la ale mele și mai des la ce merită să citească și alții de la bloggerii mai puțin cunoscuți pe care îi urmăresc. Sunt câțiva, de limbă engleză, care vin cu posturi deosebit de interesante, din istorie sau scriere creativă…

    Liked by 2 people

  3. Nu cred că e dăunător, nici benefic. Eu pe De-ale Dianei nu dau pentru că nu am activată funcția. Iar pe Illusion’s Street nu am mai făcut asta recent pentru că nici nu aș vrea să îl încarc de reblog. Prefer să țin viu conținutul prin share-uri periodice pe social media și link-uri interne.

    Liked by 1 person

    • Da, mai procedez si eu astfel cu social media, cu grupurile. Link-uri interne, bineinteles, atunci cand se poate. Cred ca voi pastra mai ales metoda aceasta cu reblog pentru poezii. ❤

      Like

  4. Eu, mai degraba, readuc un articol in atentie prin share pe fb, dar si asta rar. Se poate gasi cu search de google orice, daca e interes. 😀
    Dar pot fi tare bune reamintirile astea. Acum m-ai facut sa realizez ca nu am recenzie pe blog la Marat. Am sa reparcurg povestea in noua editie si neaparat am sa ii fac si eu una. E o carte superba! 🙂

    Liked by 1 person

    • Asa este, se poate gasi pe motoarele de cautare, dar de exemplu pentru poeziile mele este indicat reblogul, in cazul meu. Nu sunt atat de faimoasa incat sa imi caute lumea creatiile. 😀 Bineinteles ca lumea cauta pe google, dar sunt chestiuni mai putin populare care merita expunere mai mare, de aici intentia. Cat despre Marat, astept cu interes recenzia ta. 🙂

      Liked by 1 person

  5. Nu cred că am dat vreodată reblog. Pun câteodată, şi asta rar, linkuri la articole mai vechi. Pe Fb pun în schimb poeziile vechi.
    Nu am motive legate de seo, habar nu am dacă face bine sau rău, dar pur şi simplu am preferat să scriu ceva nou sau deloc, nu m-am gândit la reblog. Dar motive n-am 😀

    Liked by 1 person

    • Tu ai si un program foarte strict de postare – luni, miercuri, vineri, pe tematici distincte. Mi-ar placea un reblog in weekend cu poezii mai vechi, fiindca pe fb mai scapa, iar interactiunea e alta. Bineinteles ca postarile noi sunt baza, insa mie imi place cand vad postari mai vechi ale bloggerilor pe care ii urmaresc, fie de dinainte sa o fac, fie care mi-au scapat cumva. Ca sa nu mai zic de memorie, ca scartaie. 🙂

      Like

      • Au fost vremuri în care postam zilnic. Nu mai vreau aşa. Vreau să am timp să răspund tuturor, să am eu timp să creionez postările-n minte, nu am normă de postări şi nu mai vreau să postez doar ca să fie. Mai încetuţ şi mai răruţ, că pentru mine e mult mai ok aşa.
        Poate alea vechi vor apărea-ntr-o carte deci e mai bine aşa, să rămână uitate o perioadă 😉
        Trecutul e trecut.

        Liked by 1 person

      • Cum iti place tie, asa faci, clar. Avem si tipuri foarte diferite de blog, nici eu nu dau reblog la reflectii si cugetari de acum un numar de ani, dar recomandarile literare le scot la iveala, mi se pare ca acestea nu au limita de timp. Raspund si eu tuturor, dar am mai putine interactiuni decat tine. 🙂 E natura blogului.

        Like

Leave a reply to Marius - AnalogiiAntologii Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.