Anul 2020 în cărți

sursa: pikrepo.com

În ultimii ani mi-am ținut și eu evidența lecturilor cu Goodreads, înainte nu făceam acest lucru deloc. Nu țineam jurnale de lectură, caiete cu însemnări, citeam și atât. Din fericire, Goodreads mă ajută să am și o oarecare statistică, iar el spune că în anul 2020 am citit 95 de cărți, în puțin peste 29000 de pagini. Anul trecut îmi afișase exact acest număr de cărți, doar numărul paginilor citite era mai mare, undeva la aproape 33000. Nu am mai citit la fel de multe cărți voluminoase ca în alți ani, e drept. Acum, la fel ca și atunci, am mai avut pe lista cărților bifate și unele care nu sunt listate pe Goodreads, ceea ce rotunjește totalul în jurul numărului 100. Iată articolul de anul trecut, dacă e cineva curios.

Mult sau puțin, asta am observat că e o chestiune relativă. Nu m-au interesat niciodată comparațiile sau să fac concurs de lectură. Pentru mine, o medie de două cărți pe săptămână e foarte ok, luând în considerare stilul meu de citit, timpul alocat lecturii și faptul că aleg adeseori să și scriu impresiile despre lecturile care mi-au plăcut.

Știți că nu îmi place să mă lungesc, trec așadar la lecturile lunii în 2020 – le putem numi deci lecturile anului:

Ianuarie – Mâța Vinerii – Doina Ruști

Februarie – Războiul lupilor – Bernard Cornwell

Martie – Tăcerea femeilor – Pat Barker

Aprilie – Călărețul cu șoim – Ismail Kadare

Mai – Minciunile lui Locke Lamora – Scott Lynch

Iunie – La marginea lumii – O.G. Arion

Iulie – Lupul de stepă – Hermann Hesse

August – Scandalul secolului – Gabriel Garcia Marquez

Septembrie – Anotimpul pumnalelor – Șerban Andrei Mazilu

Octombrie – Jocul necromantilor – Șerban Andrei Mazilu

Noiembrie – Fluturi și alte frunze – Em Sava

Decembrie – Stăpânul umbrelor. Trezirea – Ana-Maria Negrilă

Dacă anul trecut o treime din cărțile lunii erau românești, iată că în anul ce tocmai a trecut lucrurile au fost perfect echilibrate, cu șase autori străini și șase autori români. La o numărătoare rapidă, am citit în jur de 40 de cărți românești din cele circa 100 de lecturi, adică o creștere cu 10% față de anul trecut (vedeți, când îmi pun mintea, pot și eu cu statisticile).

Conform preferințelor mele, e clar că domină genurile fantasy, ficțiunea istorică, autori consacrați în literatura universală și, în premieră, o carte de versuri. Eu le recomand pe toate, sunt excelente, indiferent dacă sunteți fanii genurilor respective sau nu.

La începutul acestui an, pot să afirm sus și tare că nu am planificat un număr de cărți de citit (nimic nou). Nu am făcut acest lucru până acum și nu consider necesar să îl fac. O să văd ce cărți îmi ies în cale, ce mă atrage, ce anume se va mai publica din seriile deja începute, pot doar să zic că aștept cu nerăbdare să sosească Rhythm of War, de Brandon Sanderson, cel mai recent publicat volum din The Stormlight Archive.

Mai aștept cu nerăbdare să se continue traducerea seriilor Winternight Trilogy, de Katherine Arden, Strange the Dreamer, de Laini Taylor, seria Furiilor a lui Pierce Brown, Demon de Peter V. Brett, precum și multe alte cărți bune anunțate de autorii români și străini deopotrivă.

Vă doresc tuturor lecturi cât mai frumoase și mai diverse în noul an, vă invit să îmi răspundeți în comentarii cum a fost anul vostru în materie de cărți, iar dacă aveți un articol similar, puteți adăuga și link-ul în comentarii.

Spor la citit!




26 thoughts on “Anul 2020 în cărți

  1. Am ajuns și eu pe-aici, cu restanțele mele, dar nu-i nimic, cred, pe la unii mi se pare că mai e încă “puntea dintre ani” 🙂
    Eu – mai mult scris decât citit, dezorganizare în toate, sper să mi-o păstrez :)) Iar ție – spor în tot!

    Liked by 1 person

  2. Pingback: Retrospectiva 2021 | adropofinspiration

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.