Stăpânul umbrelor. Trezirea – Ana-Maria Negrilă

Sunt foarte bucuroasă, foarte entuziasmată și vă voi spune și de ce. Știți că aici încerc să recomand mereu cărți bune, deosebite, lecturi care mi-au făcut plăcere. Atunci când descopăr o nouă carte excelentă din genurile mele preferate, satisfacția este cel puțin dublă. Acesta este cazul și astăzi, cu noua mea descoperire: Stăpânul umbrelor. Trezirea de Ana-Maria Negrilă.

E prima carte semnată de autoare pe care o citesc, auzisem bineînțeles de Ana-Maria Negrilă ca despre una dintre cele mai cunoscute și apreciate scriitoare de SF românesc contemporan și mă tentaseră cărțile ei, dar faptul că a scos pe piață un fantasy veritabil a fost factorul principal care m-a convins să vreau cartea și să o cumpăr.

Ea este încadrată la categoria dark fantasy. Deși are anumite elemente dark, nu știu dacă e încadrarea cea mai potrivită, însă oricât încerc să găsesc eu alta, nu știu nici eu unde anume să o plasez. Este clar în zona epicului, asta fără dubiu, dar nu e acel epic medieval pe care l-am întâlnit până acum, fiindcă autoarea are un stil foarte original. Voi încerca să acopăr, pe scurt, elementele ce compun cadrul unei construcții fantasy, pentru a vă da o idee despre coordonatele romanului.

În materie de worldbuilding, autoarea este o maestră. Lumea descrisă de ea este vastă, trasată cu pricepere de la un crochiu până la tușe bine definite, practic se construiește treptat în mintea cititorului pe măsură ce acțiunea se dezvoltă. Khale, din sălbăticii și până în Ravenes, Parene, insulele Corneen, răsar pe harta imaginației cititorului, descoperindu-le odată cu traseele personajelor. Recunosc că mi-ar fi plăcut o hartă la începutul cărții, în această privință am gusturi clasice.

Personajele și firele epice sunt strâns legate. În buna tradiție a mânuitorilor de cuvinte veritabili, Ana-Maria Negrilă desfășoară în paralel mai multe astfel de fire, care se țes treptat într-o structură captivantă. Astfel, cei doi mediatori din nord, Garen și Tallen, care au legat o prietenie interzisă între cei din ordinul lor, pornesc fiecare pe drumul propriu, drum lung și primejdios, fără a ști ce le rezervă soarta. Neelen, un tânăr care dorește să își răzbune tatăl adoptiv ajunge sfătuit de o bătrână nomenclatoare, Larneea, după ce a luat contact cu un Ellore, o ființă din altă lume, care caută la rândul ei răzbunarea. Destinația lor e aceeași – orașul-stat Parene, un loc al intrigilor și al planurilor bine țesute. Acolo, în sud, în Arhipelagul Corneen, trăiește frumoasa Sedara, fiica lui Croname, stăpân al unei insule și comandant al Arhipelagului, dorindu-și afecțiunea tatălui și consolată numai de Darul său, iar într-un colț misterios de lume, aflat nu departe de aceste locații, o creatură înaripată pe nume Crato își așteaptă eliberarea.

Sistemul magic este original și excelent conturat. Pe măsură ce citeam romanul, am realizat că acțiunea se desfășoară într-o lume unde, în trecut, se petrecuseră alte evenimente dramatice și intense. Auzind că romanele autoarei sunt plasate în același univers, am dedus că acțiunile din prezent sau, mai degrabă, caracteristicile diverselor puteri din acest spațiu își au o origine și chiar o explicație în acele timpuri trecute, unde forțe de dimensiuni epice s-au încleștat cu consecințe de mare amploare în timp. Mânuitorii magiei din acest volum sunt mediatorii și preparatorii din nord, un fel de ordin specializat în folosirea nomelor, un tip de magie capabil să influențeze realitatea din imediata apropiere, ba chiar și gândurile și sentimentele oamenilor. Ei sunt un instrument al puterii moștenitorului, Caan cel Tânăr, dar din păcate acesta se află încă sub tutela mai-marelui ordinului, Hharet,  urmând a fi curând încoronat drept rege cu drepturi depline. În sud, mânuitoarele nomelor poartă denumirea de nomenclatoare, însă folosirea nomelor este strict interzisă în Parene, din ordinul regelui de acolo, Yume I. Această magie misterioasă își află rădăcinile tot în trecut și primim, pe parcursul cărții, destule dovezi a ceea ce poate să facă, fără a fi însă dezvăluită și explicată pe deplin, întocmai ca și Darul Sedarei, o înzestrare ce apropie posesorul de natură, elemente, ființe și, mai ales, de mintea celor ce folosesc nomele.

Sistemul social are o ierarhie de tip aristocratic, iar fiecare regat prezent în carte are propria situație specială, generată de atitudinea regilor. Dacă regele din nord, Caan cel Tânăr trebuie să se descurce în labirintul intrigilor țesute de tutorele său, pentru a putea supraviețui, cel din sud, Redinald Yume, alături de soția sa Patrice, navighează pe o mare întreagă de posibile comploturi. Ambii se folosesc de cei înzestrați magic pentru a își îndeplini scopurile.

Preparatorii sunt capabili să proiecteze planuri deosebit de complexe, întocmai ca niște sahisti străluciți, mută piesele astfel încât să se ajungă la rezultatul scontat. Am observat cu încântare cum totul se așază ca parte dintr-un plan, care era apoi cuprins în alt plan și așa mai departe. E un puzzle foarte iscusit, descifrat abia înspre final, unde atât semnificația titlului, cât și următorul pas al acțiunii se desenează din ce în ce mai clar.

Sunt superbe și delicate rețelele relațiilor care se înfiripă între Tallen, mediatorul blond din nord și tânăra Sedara, pe care ambiția mamei sale vrea să o așeze pe tronul din Khale, dar și în mod inedit între Neelen, cel care poate vedea umbrele și misteriosul spirit Ellore, o fată care caută răzbunare din lumea de dincolo. Un pericol străvechi este pe punctul de a se deștepta, iar toți cei aruncați în acțiune vor avea un rol însemnat. Abia aștept volumul următor!

Coperta este foarte frumoasă, Tudor Popa este responsabil cu minunățiile acestea de la Crux, iar întreg ansamblul va cuceri și pe cei mai exigenți fani ai genului.

După cum vă spuneam, e o bucurie și o mândrie să citesc astfel de autori români. Recomand cartea atât fanilor genului fantasy, cât și tuturor celor care își doresc, în general, să citească o carte bună.